Cinci filme pe care vreau să le văd în 2016

Sunt răcită, stau acasă, ar trebui să fac recenzii la filmele pe care le-am văzut deja, că sunt o grămadă, dar uitați-vă ce fac eu acum. Am adunat ceva informații și m-am decis să fac o listă de filme care vor apărea anul acesta și pe care abia aștept să le văd. Încă nu știu dacă vor apărea și în cinematografele din România, dar eu sper să apară toate. Dacă nu, o să răscolesc tot netu' până dau de un torrent. 

P.S.: Ordine aleatorie.

P.P.S: Mă chinui să termin postarea asta de o lună, motiv pentru care a trebuit să şterg două filme de pe listă pentru ca apăruseră deja între timp. Şi iară au rămas numa' cinci. Am eu o problemă cu numărul ăsta, cred.

Suicide Squad

Director: David Ayer

Scriitori: David Ayer, John Ostrander (BD)

Actori: Margot Robbie, Joel Kinnaman, Ben Affleck, Will Smith, Jared Leto etc.

Gen: Action, Adventure, Fantasy

Data apariției: 5 august 2016 (US)

Plot: A secret government agency recruits imprisoned supervillains to execute dangerous black ops missions in exchange for clemency.

*

Ok. Nu o să vă mint. Recunosc că am de gând să mă uit la filmul ăsta doar pentru muzica de pe fundal de la trailer (Queen), pentru că are ca personaje principale antagoniști din comics-urile DC (sunt obsedată de tot ce înseamnă anti-eroi), și pentru că abia aștept să-i văd pe Ben Affleck (care e crush-ul meu de când am văzut Gone Girl încoace), Jared Leto (care e pe lista crush-urilor mele de vreo doi ani), și Cara Delevigne, care și-a jucat excelent rolul din Paper Towns, după părerea mea. De-asta, și pentru Joker și Harley Quinn. Sunt convinsă că o să fie un film grozav. 

Trailer:

Captain America: Civil War

Directori: Anthony Russo, Joe Russo

Scriitori: Christopher Markus, Stephen McFeely (scenariu), Mark Millar (BD)

Actori: Tom Holland, Elizabeth Olson, Chris Evans, Sebastian Stan, Robert Downey Jr., etc.

Gen: Action, Adventure, Sci-Fi

Data apariției: 6 mai 2016 (US)

Plot: Political interference in the Avengers' activities causes a rift between former allies Captain America and Iron Man.

*

Dacă tot avem un film de la DC, urmează și unul de la Marvel, ca să fie egalitate. Săptămâna trecută au dat la tv Captain America: The Winter Soldier. Și stăteam eu acolo și mă gândeam când o să apară al treilea film Captain America și când voi avea ocazia să îi mai văd pe Elizabeth Olson (care, apropo, joacă rolul unuia din cele mai grozave personaje feminine pe care le-am văzut vreodată) și pe Sebastian Stan, de care sunt absolut îndrăgostită. Mai trebuie să menționez că am ținut întotdeauna cu Bucky, nu cu Captain America? =))

Și iată că soarta a vrut să fie blândă cu mine de data asta. Civil War va apărea în mai, și ținând cont că e o serie destul de cunoscută, sunt convinsă că va fi și în cinematografele din România. 

Trailer:

X-men: Apocalypse

Director: Bryan Singer

Scriitori: Simon Kinberg (scenariu), Bryan Singer (poveste)

Actori: Jennifer Lawrence, Rose Byrne, Oscar Isaac etc.

Gen: Action, Adventure, Fantasy

Data apariției: 27 mai 2016 (US)

Plot: With the emergence of the world's first mutant, Apocalypse, the X-Men must unite to defeat his extinction level plan.

*

Marvel și DC se bat cap în cap anul acesta. După First Class și Days of Future Past, avem și Apocalypse. Deși încă nu am ajuns să văd ultimul film X-men, sunt încântată de Apocalypse și abia aștept să îl văd. Ce pot să vă spun este că distribuția m-a entuziasmat foarte mult. Vreau să zic... JENNIFER LAWRENCE, NICHOLAS HOULT, SOPHIE TURNER, JAMES MCAVOY ȘI EVAN PETERS ÎN ACELAȘI FILM? Poate fi ceva mai perfect de atât?

Deși sunt fană a „primei generații” din X-men, ca să zic așa, cast-ul acesta e mult prea grozav. Însă, față de ultimul film, am fost dezamăgită să nu dau de Wolverine. Sunt unele persoane care spun că oricum Wolverine a fost în toate filmele de până acum și că vom avea ocazia să îl vedem în Wolverine 3 (care încă nu a apărut), dar eu chiar aș vrea să apară și în Apocalypse. Încă nu se știe sigur dacă va apărea sau nu. Cam așa o fo' și la Star Wars: The Force Awakens. Le cam place să ne tortureze, nu credeți?

Trailer:

Alice Through the Looking Glass

Director: James Bobin

Scriitor: Linda Woolverton

Actori: Johnny Depp, Sacha Baron Cohen, Anne Hathaway etc.

Gen: Adventure, Family, Fantasy 

Data apariției: 27 mai 2016

Plot: Alice returns to the whimsical world of Wonderland and travels back in time to save the Mad Hatter.

*

Am dat peste filmul ăsta în căutarea unor noi filme de Tim Burton. De data asta este doar producător, dar nu contează. Orice film are legătură cu Tim Burton este categoric bun.

Alice Through the Looking Glass este continuarea filmului Alice in Wonderland, bazat pe romanul lui Lewis Caroll. Ca personaj principal o avem pe Alice Kingsleigh, jucată de Mia Wasikowska, care ajunge într-o lume paralelă prin intermediul unei oglinzi.

Ambele filme sunt de la Disney și ambele filme sunt realizate de talentatul Tim Burton. Dintre actori, de remarcat sunt: Johnny Depp, Helena Bonham Carter (amândoi au fost vocile principale din Corpse Bride), Anne Hathaway, Andrew Scott și vocea lui Alan Rickman. Da, ați citit bine. Deși Alan a murit, el a fost vocea personajului Blue Caterpillar. Interesant mi se pare că șase dintre actori au jucat înainte împreună în filmele Harry Potter. De asemenea, acesta ar fi fost al șaptelea film la care Alan și Helena participă împreună. 

Trailer:

Fantastic Beasts and Where to Find Them

Director: David Yates

Scriitor: J.K. Rowling

Actori: Eddie Redmayne, Ezra Miller, Colin Farrell 

Gen: Adventure, Family, Fantasy

Data apariției: 18 noiembrie 2016 (US)

Plot: The adventures of writer Newt Scamander in New York's secret community of witches and wizards seventy years before Harry Potter reads his book in school.

*

Acum vreo trei-patru luni, când am auzit că va apărea un film numit după una dintre cărțile publicate de Rowling, am avut impresia că va fi un fel de continuare a filmelor Harry Potter, un fel de al nouălea film. Desigur, nu a fost așa. Uitându-mă ulterior la distribuție, am realizat că nu cunosc niciun actor de acolo. Într-un fel m-am bucurat pentru Daniel, care este practic urmărit de seria Harry Potter și fanii care au impresia că Daniel nu poate juca alt rol. A fost, ce-i drept, personajul principal în toate cele opt filme. Dar ultimul film a fost acum cinci ani, ok? Daniel a jucat într-o groază de filme după terminarea seriei. 

Ce pot să zic despre film este că nu mă aștept să aibă asupra mea un impact la fel de mare cum a avut HP, însă sunt sigură că va fi un film bun și vom afla mai multe lucruri despre lumea magică creată de J.K. Rowling. 

Trailer:

Cinci vloggeri români care chiar îmi plac

Cel mai logic lucru ar fi să scriu dracu' despre ceva util și care să aibă și sens, dar adevărul e că nu mai pot face așa ceva. Trec prin genul ăla de perioadă în care ești stresat, atât de stresat că nu poți face nimic din ceea ce ți-ai propus. Nu, nu se numește lene, pentru că leneșă sunt tot timpul, dar lenea nu mă oprește să citesc cărți și să mă uit la seriale.

Mă rog. Deși am câteva (mai multe) chestii cărora vreau să le fac recenzie, am ales să scriu topul ăsta pentru că privitul videoclipurilor de pe youtube a rămas cam singurul lucru pe care îl mai fac, pe lângă a face teme și a învăța nimicuri pe care le uit ziua următoare. 

*

1. Bodrin Cradea


Orice-ai face, tăt Căcădrinu meu rămâi, măi. Tăt amuzant ești. Și parcă faci video-uri mai bune de la o vreme, să mor de nu. Alea cu Unravel și gameplay-ul cu zombie-ul îs mișto rău de tot. Și la ăsta (îl aveți mai jos) ar trebui să se uite toată națiunea. Ar trebui să fie dat în fiecare zi în loc de știrile de la ora cinci, că alea oricum n-ajută pe nimeni. 
P.S.: Apropo, știam că ești de un an cu Evelina aia. Și cred că oricine nu e prea bătut în cap și-a dat seama, așa că nu-i bai, nu o fo' nicio surpriză.
P.P.S: Pentru ăia care nu i-au citit operele literare, le aveți aici. 

2. Atenție, cad mere

Da. Păi amu' toate pizduțele se uită pentru că a devenit cool și pentru că toate pizduțele din grupul lor se uită. Mie una mi-o apărut într-o zi la recomandări și am dat click să văd despre ce e vorba. Și mi-a plăcut, chiar mult de tot. Și dup-aia m-am uitat la toate videoclipurile lui, și eram așa tristă că pe atunci posta mai răruț. Asta pe vremea când avea vreo 60 de mii de abonați.
Oricum, e mișto într-un fel, că mai află lumea chestii noi. Nu o să încep ca alții cu „tu educi tinerii din România”, pentru că tinerii din România au rămas aceeași, desigur. Au aflat câteva lucruri noi și atât. Nu o să devină interesați de alte domenii decât până acum și nici nu vor citi mai multe cărți decât până acum.
Din nou, video-ul ăsta (cel de mai jos) și ăsta ar trebui date la tv în locul știrilor de la ora cinci (după videoclipurile lui Codrin), ca să mai știe și lumea câte ceva care chiar trebuie știut. Iar ăsta și ăsta sunt preferatele mele, deși nu le recomand copiilor mici. 

3. NonoEsteEu

În ciuda numelui neinspirat, acest vlogger destul de necunoscut încă a reușit să aibă un canal original și videoclipuri de 100 de ori mai bune decât a altor vloggeri cu mult mai mulți abonați.
Nu știm cum îl cheamă (adică eu nu știu). Nu știm nici ce face, nici câți ani are (deși a afirmat subtil că are peste 30). Bine, adică știm ce face. Stă 24/7 în cinematografe, se uită la filme, apoi face video-uri cu recenzii, unde în 99% din cazuri face mișto de ele. (În afară de filmele lui Quentin Tarantino. Alea sunt o excepție.)
Nu cred că am mai râs atât de mult la videoclipurile cuiva de când l-am descoperit pe Cerbu' (vezi mai jos). Și e ceva, că eu nu râd chiar la orice.  

4. Cerbu'

Așa. Și acuma o să vină ăia care o să zică „păi ce, că ție îți place numa că ascultă metale și alea alea”. Păi nu e adevărat. Îmi place că e un tip mișto și râzi la videoclipurile lui de te caci pe tine. Și toată lumea știe că dacă ești tip mișto și amuzant, clar, 200% asculți metale. Se subînțelege.
Uneori nici nu știu de ce râd așa de tare. Poate pentru că vorbește tot timpul cu vocea aia de „asta este ceva foarte serios și normal, nu trebuie să râdeți”? Da. Nu știu, e un mister încă. 
La videoclipul ăsta și la ăsta am râs mai tare decât la toate. Și mai jos aveți cea mai bună melodie care are legătură cu banii (și singura care nu este manea).

5. Tanu Index

La Tanu Index nu m-am uitat foarte mult, dar videoclipurile la care m-am uitat mi-au plăcut. Are talent la făcut recenzii albumelor și îmi plac opiniile lui. Și când zic că are talent, vreau să zic că tipu' chiar se pricepe la făcut recenzii. Îmi place la el că se implică în ceea ce face și are păreri foarte elaborate. Îl consider un rocker cu experiență, care a ascultat multe genuri și multe albume și care chiar are ceva bun de spus.
Vă recomand recenzia asta asta. Și videoclipul de mai jos, în care Tanu vorbește în numele majorității metaliștilor, zic eu.

Ar mai fi vreo doi-trei, dar nu vreau să o lungesc prea mult. Am vrut doar să vă dau câteva exemple de canale bune de youtube din România. Deși youtube-ul este populat de chestii de genul Selly și Zmenta, mai există și vloggeri români de calitate, care abordează subiecte interesante și creative.

Orașe de hârtie (Book&Movie)

Mai înapoiată eu așa de fel, că doar filmul a apărut astă-vară, și cartea acum câțiva ani, deci probabil nu o să aibă nimeni nevoie de recenzia asta îngrozitoare. Dar nu-i nimic, eu tot o scriu pentru că se pare că nu am nimic altceva mai bun de făcut.

Autor: John Green

Gen: Mistery, Romance, Adventure

Anul apariției: 2008

Pagini: 365

Editură: Trei

Plot: Lumea se răstoarnă cu doar câteva săptămâni înainte de terminarea liceului: Margo reapare în viața lui Quentin. În toiul nopții, îmbrăcată în costum de ninja, gata pentru o nouă aventură. Extravagantă, frumoasă, imprevizibilă și independentă, Margo l-a fascinat dintotdeauna pe Quentin. Îndrăgostit iremediabil de ea, o urmează orbește, încântat să ia parte la planurile jucăușe și vindicative ale ingenioasei Margo.

Numai că fata dispare iar. De data aceasta definitiv. Margo, fata visurilor, i-a creat dintotdeauna surprize, dar acum devine un mister. Pentru Quentin. Care nu mai găsește nimic altceva decât indicii... lăsate de ea pentru el. De aceea, decide să le urmeze.

În primul rând, vreau să vă spun că este foarte greu să faci o recenzie a ceva scris de John Green. Am mai citit două cărți de-ale lui anul trecut și m-am gândit să le fac recenzie, dar pur și simplu nu știam ce aș fi putut spune. „Sub aceeași stea” și „Căutând-o pe Alaska” m-au lăsat fără cuvinte, jur. Și la fel a făcut-o și Orașe de hârtie. Poate chiar mai mult decât celelalte.

Nici măcar nu o să încerc să fiu obiectivă, e vorba de John Green, nici dac-aș vrea n-aș putea fi obiectivă, pe bune acum.

Am o slăbiciune pentru cărțile lui și nu pot nega asta. Poate pentru că pune atât de mult suflet în ele. Poate pentru că fiecare carte a lui se învârte în jurul unei anumite idei, pe care o combină cu mult umor și suspans.

Cartea este povestită din perspectiva lui Quentin, un adolescent în ultimul an de liceu, iar povestea se concentrează pe relația lui cu Margo. Cei doi își petreceau timpul împreună când erau mici, dar la un moment dat s-a creat o ruptură între ei doi, ca să zic așa, cu toate că nu se certaseră. Lucrurile urmează să se schimbe atunci când Margo vine pe furiș la el în cameră și îl roagă să o însoțească într-o aventură, pentru a se răzbuna pe prietenii și iubitul ei, care o trădaseră. 

Dar lucrurile nu aveau să se schimbe în felul în care își imaginase Quentin că se va întâmpla. Totuși, aveau să se schimbe radical, iar atât viața lui, cât și a lui Margo, vor fi date peste cap. Nu vă dau mai multe spoilere, dar o să vă spun că mi-a plăcut mult, am stat toată noaptea trează ca să o citesc și nu regret asta, e o carte pe care nu ai cum să nu o iubești. 

*

„Lui Margo i-au plăcut dintotdeauna misterele. Și ținând cont de ceea ce a urmat, mereu m-am gândit că a iubit atât de mult misterele, încât a devenit ea însăși unul.”

„Însă eu nu sunt drăguță, mă rog, cel puțin nu de aproape. În general, cu cât se apropie mai mult oamenii de mine, cu atât mă prețuiesc mai puțin.

„Să faci pipi e ca și când ai citi o carte bună - o dată ce ai început, e greu să te mai oprești.”

„Orașul era din hârtie, dar amintirile nu erau.”

___


Director: Jack Schreier
Scriitori: John Green (roman), Scott Neustadter (scenariu)
Actori: Nat Wolff, Cara Delevigne, Austin Abrams, Justice Smith
Gen: Mystery, Romance, Comedy-Drama
Anul apariției: 2015
Durată: 109 min
IMDB rating: 6.4/10
Plot:  After an all night adventure, Quentin's life-long crush, Margo, disappears, leaving behind clues that Quentin and his friends follow on the journey of a lifetime.


*

La fel cum se întâmplă în majoritatea cazurilor, filmele nu sunt la fel de bune ca și cărțile după care au fost făcute. În afară de câteva excepții, cum ar fi Lord of the Rings, unde eu una nici nu pot să zic care e mai bun, filmul sau cartea.

Dar după ce citești o carte ca Paper Towns, parcă te roade curiozitatea să vezi și filmul, să vezi dacă reușești să mai afli ceva, dacă lucrurile din mintea ta sunt la fel ca cele din film. Pe mine m-a uimit faptul că mi-l imaginasem pe Radar exact ca pe personajul care apare în film. Și mie mi se pare drăguț. (Nu știu, poate sunt eu nebună, dar îmi place Radar).

În schimb, mi-o imaginasem pe Lacey arătând puțin diferit, deși dacă stai să te gândești, se potrivește bine cu descrierea din carte. De Cara nici nu am ce să zic, a intrat perfect în rolul lui Margo, și Nat la fel. 
Sinceră să fiu, m-a deranjat în special faptul că regizorul/scenaristul a tăiat unele secvențe din carte și că a grăbit acțiunea în câteva momente în care nu trebuia să o facă. Cum ar fi la început, atunci când Margo vine la fereastra lui Quentin ca să îi povestească ceea ce a aflat despre sinucigaș. Și mai sunt unele momente din timpul călătoriei pe care aș fi preferat să le văd mai pe larg. Sau nu știu, poate așa mi se pare mie după ce am citit cartea, poate că alții văd lucrurile diferit.


Oricum, e un film drăguț, imaginea e excelentă și personajele la fel. Vă puteți uita la el online sau îl puteți descărca de aici (dacă îl descărcați îl puteți vedea în hd, ăla online nu știu dacă e la fel de bun).

cioburile unui suflet spart

Ceea ce e scris mai jos este probabil cel mai deep lucru scris vreodată de mine. Și nu, nu are nicio legătură cu ziua îndrăgostiților sau alte rahaturi, pur și simplu acum mi-a venit inspirația. 

Mă uit la mine și îmi dau seama că nu mă cunosc nici pe jumătate. Mă uit la tine și-mi dau seama că te cunosc mai bine decât mă cunosc pe mine, doar că știu că asta nu înseamnă nimic, știu că ceea ce cunosc eu din tine nu e nici măcar jumătate din ceea ce ești tu cu adevărat. Suntem jumătăți, doar jumătăți ce nu se vor întregi niciodată. Suntem niște bucăți rupte dintr-un întreg, sortite să ne trăim viața încercând să înțelegem ce suntem de fapt. Să înțelegem că, deși suntem niște bucăți, suntem mai mult decât niște bucăți.

Odată mi-ai spus așa: că suntem pe lumea astea pentru puțin timp, și că scopul nostru aici nu e să cunoaștem cât mai bine lumea din jur, ci să ne cunoaștem cât mai bine pe noi înșine. Mi-ai spus că asta e cea mai lungă și cea mai grea călătorie, cea dinăuntrul nostru, pentru a ne descoperi pe noi înșine cu adevărat, și că lumea din jur doar ne ajută în călătoria noastră, ea nefiind călătoria.

Probabil că ai dreptate, la fel cum ai mereu, indiferent cât de mulți ți-ar spune că nu ai; dacă e așa, asta înseamnă că și eu am dreptate, atunci când mă gândesc că singurul mod prin care mă pot descoperi pe mine e să te descopăr mai întâi pe tine, cel puțin atât cât e posibil pentru un suflet ce nu parcurge călătoria asta în trupul tău și care nu simte cu inima ta, ci cu a sa. Dar tu nu ești doar un mod prin care mă pot descoperi pe mine. Tu ești însăși calea către mine.

Dacă într-o zi o să vii la mine și o să-mi spui că totul a fost o minciună, că de fapt nu știu nimic despre tine, călătoria mea va lua sfârșit. M-aș bloca pe drum, iar drumul s-ar evapora, pur și simplu, golindu-mă pe dinăuntru. Și în fiecare seară, când pun capul pe pernă, mă gândesc la asta, dar nu mă gândesc ca la ceva imposibil, ci ca la ceva ce se poate preschimba din teamă în realitate cât ai clipi. Și dacă ăsta ar fi adevărul, dacă tot ceea ce credeam că știu despre tine s-ar dovedi a fi egal cu zero, tot nu te-aș putea urî; te-aș lua de mână și am merge amândoi într-o altă lume, departe de realitatea asta difuză și conceptuală. Cine spune că realitatea nu poate fi  și acolo unde îți este bine? Cine spune că, dacă ne-am săturat de realitatea asta, nu putem invada într-alta, tot atât de reală ca și cea în care trăim acum?

Dar în fiecare dimineață, îmi dau seama că asta nu se va întâmpla niciodată, cel puțin nu așa cum cred eu. Dacă știu un singur adevăr despre tine, atunci acela e că tu poți minți întreaga lume, în afara mea și a ta.

Mă uit în ochii tăi și văd marea, cu toate că nu sunt albaștri. Mă uit din nou la ei, și văd cerul acoperit de stele, cu toate că nu sunt negri. Mă uit la ei și văd toți munții și toate pădurile, păduri cutreierate de noi doi sau nu, deși nu sunt verzi.

Mă uit la ei și văd tot ceea ce ai văzut tu vreodată, înăuntrul sau în afara ta. Văd în ei tot ceea iubești pe lumea asta, oricât de mult ai disprețui stadiul în care a ajuns. Mă uit în ei și văd întreaga lume, cât de mare este ea. Doar că nu lumea lor, ci lumea mea. Lumea noastră.

Nu sunt sigur de ceea ce simt acum, nu am mai simțit niciodată ceva asemănător și nici nu am mai auzit pe cineva care să fi simțit ceea ce simt eu acum, nici măcar pe aproape.

Înainte nu îmi puteam da seama nici dacă sunt îndrăgostit de tine, nici dacă te iubesc. Serios că nu. Nu am iubit nimic niciodată, nici măcar atunci când sufletul meu era capabil de așa ceva. Lumea asta m-a scârbit dintotdeauna și dintotdeauna am disprețuit rasa umană. Nu știu dacă îi urăsc, nu mă prea pricep la sentimente, dar nu cred asta. Cel puțin, nu o urăsc în întregime. Nu aș putea, pentru că tu faci parte din ea. Dacă ar veni într-un final apocalipsa și ar distruge specia asta de mamifere prea puțin evoluate ce se autointitulează oameni, tu ești singura care ar trebui să supraviețuiască și să o ia de la capăt, să facă lumea asta un loc mai bun. Oricum asta faci în fiecare zi, dar așa chiar ai avea o șansă să schimbi ceva. Ți-ai putea îndeplini menirea, în sfârșit. Să schimbi mai mult decât lumea mea.

Înainte nu îmi puteam da seama nici dacă sunt îndrăgostit de tine, nici dacă te iubesc. Dar acum știu. Nu simt nici una, nici alta față de tine, dar știu că simt ceva, ceva mult mai puternic de atât, ceva ce nu se rezumă la un singur cuvânt. Nu se rezumă nici la o carte întreagă. Cuvintele contează prea puțin, acum, mai puțin decât au contat vreodată.

Unii cred că ești frumoasă, alții cred opusul. Dar se înșeală și unii, și alții. Căci tu nu ești nici frumoasă, nu ești nici urâtă. Îți văd rușinea și repulsia în privire, ești complexată de aspectul tău adeseori, crezi că ai prea multe defecte. Dar tu ești, de fapt, exact ceea ce ar trebui să fii. Mă uit la tine, la ochii tăi, la buzele tale, la pielea ta, și îmi dau seama că nu există trup care ți s-ar fi putut potrivi mai bine; ești o capodoperă neînțeleasă, sculptată de cel mai neînțeles artist, și mereu ai fost așa. Nu trebuie să te schimbi pentru lume, ea trebuie să se schimbe pentru tine. Să înțeleagă că există ființe, asemenea ție, care sunt mai mult decât ceea pot ei vedea. Iar tu, tu ești o creatură mistică, ești o explozie solară, un amalgan de trăiri și sentimente sacre, toate contopite într-un corp ce nu ne lasă pe noi, oamenii de rând, să le vedem.

Ești o constelație văzută numai de cei care știu unde să se uite, iar stelele tale le vorbesc numai celor care știu să asculte; spunându-și fiecare în parte povestea, destăinuindu-și motivul pentru care încă mai luminează, confesându-și secretele și durerile. Și atâta timp cât stelele tale vor continua să lumineze, tu vei rămâne în viață. Vei rămâne aici, blestemată să trăiești o viață de muritor, până când ultima ta stea se va stinge.

Stau și mă-ntreb adeseori: de ce tocmai pe mine? Dintre toți oamenii de pe lumea asta, de ce am fost tocmai eu damnat să te am? Meriți mai mult, meriți pe cineva care să îți dea ceea ce îmi dai și tu mie. Meriți pe cineva care să te facă să simți la fel de intens cum mă faci tu pe mine să simt. Eu ți-am oferit tot ce am. Știu că nu este suficient, doar că inima mea înghețată nu e capabilă de mai mult. Uneori îmi pare rău pentru ceea ce sunt, îmi pare rău că nu sunt mai bun de-atât, că nu pot mai mult de-atât; dar apoi îmi dau seama că dacă nu aș fi fost ceea ce sunt acum, tu nu mi-ai mai tulbura existența așa cum o faci acum.

Și cu toate astea, cu toate că eu nu sunt destul, și cu toate că tu ești prea mult, m-ai ales pe mine. M-ai ales să fiu cel care te descoperă, enigmă imposibilă, să fiu cel care le află povestea stelelor tale, cel ce se scufundă în valurile învolburate din oceanul ființei tale. Mi-ai dat dreptul să-ți ascult aberațiile și teoriile nebunești, dar care în mintea noastră capătă sens. M-ai lăsat să îți văd zâmbetul: cel mâhnit, cel fericit, cel nostalgic. Iar eu am fost scăparea ta. Te-am lăsat să urli de furie și durere, te-am lăsat să-mi urli în brațe, te-am lăsat să îți alungi emoțiile pe care le-ai ținut în tine atâta amar de vreme, și te-am ținut strâns, să nu cazi în prăpastie ca și mine. Te-am lăsat să-mi plângi râuri, cascade de lacrimi cu obrazul sprijinit de umărul meu, iar eu te-am sărutat pe frunte și ți-am spus ceea ce trebuia să auzi, nu ceea ce ai fi vrut să auzi, pentru că întunericul din mine nu m-a lăsat niciodată să spun ceea ce vrea lumea să audă, ci ceea ce trebuie să audă: adevărul, pur și necenzurat. Iar tu, în loc să mă urăști ca restul lumii pentru ceea ce sunt, îmi zici de fiecare dată cât de multă nevoie ai să-ți spună cineva ceea ce trebuie să auzi; că într-o mare de minciuni, eu sunt singura ta picătură de adevăr.

Sufletul meu este rece, ființa mea emană numai întuneric, iar întunericul meu e mai adânc decât cea mai adâncă apă. Și tu ai întunericul tău, la fel de adânc, la fel de rece, numai că al tău e presărat cu lumină. Sufletul tău e un paradox inexplicabil, o pânză vopsită în două culori, alb și negru: o culoare o acoperă pe cealaltă, și totuși le poți distinge pe amândouă, ca și cum ar fi din sticlă.

Nu știu ce ai văzut la mine și la întunericul meu opac, când al tău e mai luminos decât o mie de stele. Și nu știu nici de ce te-am lăsat să te apropii de mine și de întunericul meu, când ăsta a fost singurul lucru care mă proteja de lumea asta fără scrupule. Nu știu. Poate că fiecare om are nevoie de câte o stea pe pânza lui, oricât de mare ar fi întunericul, oricât de putredă i-ar fi inima. Poate că am vrut ca tu să îți împarți stelele cu mine, să-mi luminezi și mie întunericul, iar eu să ți-l întunec mai tare pe-al tău. 

Și totuși, nu știu. Dintre toate misterele tale, ăsta mă răscolește cel mai mult.

Movie: Kramer vs. Kramer (1979)

Director: Robert Benton 
Scriitori: Avery Corman (roman), Robert Benton (scenariu)
Actori: Dustin Hoffman, Meryl Streep, Justin Henry
Gen: Family, Drama
Durată: 105 min
IMDB rating: 7.8/10
Plot: Ted Kramer's wife leaves her husband, allowing for a lost bond to be rediscovered between Ted and his son, Billy. But a heated custody battle ensues over the divorced couple's son, deepening the wounds left by the separation.

*

Îmi e întotdeauna mai ușor să scriu o recenzie imediat după ce am văzut/citit ceva, așa că asta fac acum. Am văzut filmul ăsta azi dimineață, și am avut onoarea să mă uit la el la tv, pentru că cineva mi-a făcut cadou CD-ul. Nu este tocmai genul de film la care mă uit de obicei, însă ăsta e prea bun ca să nu-i fac o recenzie.

Cel mai probabil mulți dintre voi ați auzit deja de Kramer vs. Kramer, sau cel puțin părinții voștri au auzit, pentru că este un film destul de vechi și de cunoscut, câștigător a cinci premii Oscar, și cred că asta înseamnă ceva. Aș putea spune, însă, că acesta este cu mult diferit față de filmele vechi pe care le-am văzut eu până acum: nu este ceva „învechit”, abordează subiecte care sunt și vor fi tot timpul actuale, lucruri care se întâmplă zi de zi în toată lumea. Ca să nu mai spun că este și color, actorii sunt perfecți, cadrele sunt perfecte, și chiar am fost uimită să aflu în ce an a fost făcut și că părinții mei s-au uitat deja de zeci de ori la el.

Povestea se învârte în jurul lui Ted Kramer, care este un om obsedat de seviciu și de cariera sa, astfel ajungând să își neglijeze soția, pe Joanna, și pe fiul lor, Billy. Ted e destul de egoist, în mare parte păsându-i doar de serviciul său și neascultându-i nevoile și problemele Joannei. Aceasta, fiind nefericită în căsnicie (deși Ted nu a fost niciodată agresiv sau ceva de genul), se hotărăște să plece, lăsându-l pe Billy în grija lui Ted. Acesta, din omul dedicat serviciului care era înainte, ajunge să aibă o relație foarte strânsă cu fiul său, îngrijindu-l de unul singur, și chiar ratează o întâlnire importantă pentru a sta cu Billy. 

După aproape doi ani în care Ted l-a crescut singur pe Billy, Joanna se întoarce, spunând că a fost în California, și că acum s-a mutat din nou în New York și că vrea custodia copilului.

Ted nu acceptă să îi fie luat copilul, așa că Joanne începe un proces împotriva lui, pentru a-l primi pe Billy. Ted reușește să facă rost de un avocat, dar chiar în perioada de dinaintea sărbătorilor își pierde serviciul. Fiindcă are studii superioare, reușește să facă rapid rost de alt loc de muncă, cu toate că este plătit mult mai puțin decât merită.

Mai departe nu vă mai povestesc, am dat deja prea multe spoilere, o să vedeți singuri cum se va termina toată povestea asta. Eu personal am ținut cu Ted, adică el și Billy își clădiseră o viață împreună, Billy era fericit, și să trebuiască să plece de acasă mi s-ar fi părut o schimbare prea radicală pentru un copil de opt ani.

Indiferent de vârstă sau de gusturi, nu prea are cum să nu îți placă un film ca Kramer vs. Kramer. Nu știu, adică nici mie nu îmi place orice film, dar ăsta a fost chiar bun, a avut un sens, a avut o poveste bună, ai ce învăța din el și nu a fost deloc o pierdere de vreme să mă uit la el. 

Wow, asta e oficial prima postare din 2016 =)) Să aveți un an nou fericit. 

Crăciunul 2015

Știu că am făcut o postare de genul și când a fost Halloween-ul. Și știu și că a trecut Crăciunul, dar eu încă simt starea aia de sărbătoare, știi? Chiar dacă nu a nins. Adică tot sunt minus 954318 de grade afară, nu?

Mă rog. O să povestesc cam ce am mai făcut eu în perioada asta *adică mai nimic* și ce recomandări am. 

Înainte de Crăciun: The Nightmare Before Christmas

Am dat de filmul ăsta din întâmplare, și din moment ce eu mai văzusem două filme de la Tim Burton (Corpse Bride și Frankenweenie), m-am decis să mă uit la el. Și sincer, chiar mi-a plăcut. Încă visez la o continuare sau ceva de genul, dar nu prea cred că o să se-ntâmple.

În mare, este vorba despre Jack Skellington, numit și „Regele Dovlecilor”, cel mai cunoscut și mai iubit schelet din „Orașul Halloween-ului”. După noaptea de Halloween, cu toate că a fost apreciat de toată lumea, ca de obicei, simte că s-a plictisit să facă același lucru an de an. Plimbându-se prin pădure cu Zero, câinele său fantomă, dă de niște copaci care aveau desene pe ei. Unul dintre ei, cu un brad împodobit, l-a atras mai mult pe Jack, care s-a apropiat, a deschis ușa făcută în trunchiul copacului și a fost dus în „Orașul Crăciunului”. 

Ok, nu vă spun mai multe, deja am dat destule spoilere. Oricum, cred că o să vă placă. Am cam plâns la final, dar nu-i bai, eu plâng la majoritatea filmelor.

După Crăciun: Love the Coopers 

Am văzut filmul ăsta ieri, la cinema. De fapt, sinceră să fiu, aș fi vrut să merg la Victor Frankenstein, pentru că e cu Daniel Radcliff, dar trebuia să îl iau și pe fratele meu mai mic cu mine, așa că am ales filmul ăsta. În special pentru că am văzut că joacă Amanda Seyfried în el.

Sigur că mă așteptam la un film de Crăciun cu un cățel simpatic, dar a fost mult mai bun de atât.

Vreau să zic... e genul ăla de film care ne amintește tot ceea ce e posibil să uităm: cât de importantă este familia, chiar dacă mai există neînțelegeri, că poți găsi iubire oriunde, și că tot ceea ce ai nevoie este chiar în fața ta, nu este întotdeauna nevoie să te complici prea mult... Și, desigur, cât de adorabili sunt cățeii. Dar asta n-ai cum să uiți. Și mai e și genul ăla de film pe care, indiferent cât de mic sau cât de bătrân ai fi, nu ai cum să nu îl iubești, pentru că acum te face și să râzi în hohote, iar peste câteva minute să îți curgă câteva lacrimi. Eu aș fi plâns de-a binelea la unele faze, dar nu voiam să se uite lumea ciudat la mine =)).

În orice caz, dacă nu v-ați uitat deja la el, vă recomand să o faceți. În Brașov e toată săptămâna în cinematografe, deci presupun că și în restul țării.

Muzică: Bucovina și Sonata Arctica

Exceptând clasicele colinde pe care le-am auzit destul de des în perioada asta, am mai ascultat, în mare parte, Bucovina și Sonata Arctica. Mai ales Bucovina. Adică ultimul lor album, Nestrămutat, pe care îl iubesc enorm de mult și pe care l-am ascultat de cel puțin zece ori până acum. Și probabil o să îl ascult în continuare ca o obsedată ce sunt. Nici nu știu care melodie îmi place mai mult. Cred că preferatele mele sunt „Ultima iarnă”, „Apus” și „Cărări în suflet”. Adică aproape jumătate din album. Heheh. Și intro-ul e absolut perfect. Orice ați zice, se vede că tipii ăștia au muncit mult la album și chiar au făcut o treabă minunată.

De la Sonata Arctica, vă recomand în special albumele Ecliptica și Takatalvi (eu pe astea două le-am ascultat mai mult în ultimele zile), care sunt grozave și nu trebuie să fiți mari fani metal ca să vă placă. Sau asta e doar părerea mea, care de obicei ascult metal cam 25/24? În fine...

BBC Sherlock revine de Anul Nou

Dacă sunteți fani Sherlock, atunci probabil că ați auzit de episodul special care urmează să apară. Se numește „The Abominable Bride”, iar acțiunea are loc în perioada victoriană, având aceleași personaje cu care ne-am obișnuit deja, însă puțin adaptate perioadei în care se desfășoară acțiunea. Episodul are acțiunea separată față de restul serialului și va apărea pe 31 Decembrie în cinematografe, în Marea Britanie și în America. Nu am găsit informații despre data în care va apărea și în România, însă sper să îl găsesc și pe BBC după premieră, sau cel puțin online. Aveți aici trailer-ul.

Cam atât momentan. Nu mă prea pricep când vine vorba de Crăciun, dar mai am niște filme de văzut și cărți de citit, deci o să mai fac recenzii zilele astea. Sărbători fericite c:

Skins Uk: Prima generație

Creatori: Jamie Brittain, Bryan Elsley

Actori: Kaya Scodelario, Nicholas Hoult, Joe Dempsie, Hannah Murray, Mike Bailey, April Pearson, Mitch Hewer, Larissa Wilson.

Gen: Teen Drama, Romance

Anul apariției: 2007

Stadiu: 7 sezoane, 61 de episoade (complet)

IMDB rating: 8.2/10

Plot: The story of a group of British teens who are trying to grow up and find love and happiness despite questionable parenting and teachers who more want to be friends (and lovers) rather than authority figures.

Da, da, am revenit din nou, tot cu un serial. Scuze că nu am postat timp de vreo lună și ceva. Teze, teste, proiecte, chestii. Știți voi.

Aveam în plan să fac recenzie unor cărți și apoi unui film, dar mă rog, din câte vedeți, m-am decis să fac recenzie acestui serial, pentru că nu m-am putut abține. Am auzit de el de mai mult timp, și probabil mulți dintre voi ați auzit, dar nu știu câți dintre voi s-au gândit de fapt să se uite la el. Și ceea ce vă recomand este să vă uitați, cel puțin la primele două sezoane. Eu m-am uitat și sincer nu-mi pare rău.

În primul rând, să vă explic care e faza cu titlul. „Uk” apare acolo, deoarece varianta britanică a serialului este cea originală (și cea mai bună, desigur), iar americanii, la fel ca la Sherlock, s-au gândit să își facă propria lor variantă a serialului, după aceea.

Serialul este alcătuit din șapte sezoane. Primele două sezoane, și cele mai bune, vorbesc despre „prima generație”, un grup de adolescenți din Bristol, un oraș din Anglia, care învață la colegiul Roundview și trec împreună prin toate dificultățile vârstei, majoritatea având situații familiale nu tocmai bune. 

Pentru că personajele sunt cele mai importante în serialul ăsta, o să încerc să spun câte ceva despre fiecare (fără să dau prea multe spoilere). De la stânga la dreapta:

Chris. Este unul din personajele mele preferate. Sigur că sfârșitul sezonului doi m-a făcut să plâng și să îmi pară rău pentru el, dar nu contează. Cred că pur și simplu îi admir curajul mult prea mult, puterea cu care a reușit să suporte toate rahaturile care i s-au întâmpla și să se descurce singur, felul în care iubește pe toată lumea, și când se atașează de cineva, o face din toată inima... nu știu, dar pur și simplu nu merita.

Anwar. Este un băiat musulman, care este obligat de către familia sa (mai ales de tatăl său, care este foarte sever) să facă rugăciuni de cinci ori pe zi, deși clar nu ține cont de religie atunci când bea, fumează, și f*te tot ce prinde (scuzați-mi limbajul). 

Tony. Tony este personajul ăla care m-a făcut să îmi schimb părerea despre el de la un episod la altul, și asta nu doar o dată. La început chiar mi-a plăcut de el, serios. E genul ăla de tip deștept, drăguț și amuzant în același timp. Dar cu fiecare episod a început să-mi placă din ce în ce mai puțin, văzând cum își bate joc de Michelle și încercând să își trăiască viața la maxim, rănindu-i însă pe ceilalți. Totuși, situația o să ia o întorsătură drastică, și în sezonul doi Tony o să se schimbe complet. Doar atât vă zic.

Sid. El și Chris sunt clar preferații mei. E genul de tip care dă mereu de necaz, nu ia note bune la școală, nu este plăcut de fete, și se ceartă mereu cu tatăl lui, care nu-l consideră bun de nimic. Este exact opusul lui Tony, care este prietenul lui cel mai bun, aparent. În prima parte a serialului, Sid visează la o relație cu Michelle, iubita lui Tony, chiar dacă cei doi nu sunt potriviți unul pentru celălalt, lucru de care își vor da seama mai târziu.

Maxxie. No hai că am ajuns și aici. Vreau să vă spun că am avut sau am un fel de crush pentru el, cred, nu știu dacă pentru actor sau personaj. Maxxie nu are o viață tocmai ușoară, fiind de obicei tratat diferit pentru faptul că este gay. Are talent la desen și e un dansator foarte bun, deși tatăl lui vrea ca el să devină constructor și să trateze dansul doar ca pe un hobby. În afară de asta, e cel mai bun prieten al lui Anwar și e un tip atât de adorabil.

Michelle. Nu. Nu o cred în niciun caz curvă sau ceva de genul, pentru că nu e. L-a iubit mult pe Tony, de aceea s-a întors de fiecare dată din nou la el, dar mă bucur că într-un final a luat decizia corectă. Și da, poate că nu a stat lângă el atunci când a avut nevoie de ea, dar asta nu înseamnă că nu ține la el. Nu știu de voi, dar mie chiar îmi place de ea.

Sketch. Apare doar din sezonul doi și este stalker-ul lui Maxxie. Poate că unii dintre voi o urăsc, dar mie îmi este milă de ea. Poate că își merită soarta, poate că a meritat să fie rănită, după tot ceea ce a făcut... Nu știu. Dar Sketch mi-a arătat cât de periculoasă poate fi obsesia, și că până la urmă, ești părăsită de cei la care ții. Nu e tocmai un personaj negativ, a trebuit să treacă prin multe, având mama paralizată și nimeni care să o ajute...

Jal. La Jal mi-au plăcut de prima dată inteligența și personalitatea ei puternică. Nu e genul de persoană care să poată fi fraierită ușor, dar când se îndrăgostește de cineva, o face sincer. Nu trăiește o viață prea grozavă, ținând cont că mama ei a plecat de-acasă și nu mai dă niciun semn de viață, tatăl ei nu îi dă nicio atenție, iar fratele ei o enervează tot timpul. Și astea nu sunt singurele greutăți prin care va trece, și uite că totuși este în viață.

Cassie. Are un rol foarte important în acest serial și influențează, într-un fel sau altul, majoritatea personajelor. Este anorexică și nu se atinge de mâncare zile întregi. Are o familie cam degenerată, ca să zic așa, și totuși ea este atât de inocentă. De-a lungul serialului ajunge să fie rănită extrem de mult și să rănească la rândul ei. Trece prin multe schimbări, și până la urmă nu ai cum să nu o compătimești, pentru că a trecut prin atât de multe.

*

Un alt personaj destul de important este Effy, sora mai mică a lui Tony. După ce „prima generație” va absolvi colegiul Roundview, urmează „a doua generație”, din care face parte și Effy. A doua generație vor fi protagoniști pentru următoarele două sezoane, adică trei și patru. În sezoanele cinci și șase va apărea „a treia generație” de adolescenți. Sezonul șapte are numai șase episoade, câte două pentru fiecare generație.

Nu am idee dacă v-am convins sau nu să vă uitați la acest serial, dar un motiv cert pentru care merită să-l încerci este cast-ul, care mi-a plăcut din prima. Nicholas Hoult e sexosul care îl joacă pe „R” în filmul Warm Bodies, Joe Dempsie și Hannah Murray (Chris și Cassie) apar și în Game of Thrones. Kaya Scodelario e o altă actriță genială, care a jucat și în The Maze Runner și o groază de alte filme. Eu una zic că merită. În caz că vă gândiți să vă uitați, aveți aici linkul. Sper să vă placă. Cel puțin primele două sezoane, care sunt sunt absolut geniale. De restul nu știu.